ProSport a aflat că Alexandru Pantea, favoritul lui Gigi Becali, a fost depistat pentru a doua oară cu noul COVID-19, după ce câteva săptămâni scăpase de virusul asiatic.
Fotbalistul în vârstă de 17 ani a fost testat împreună cu ceilalți coechipieri ai săi de la FCSB 2, echipă care evoluează în Liga 3, iar fundașul stânga a fost depistat pozitiv.
Nu este prima dată când Alexandru Pantea este depistat pozitiv cu noul COVID-19! Tânărul fundaș a fost infectat cu virusul asiatic la începutul lunii august, imediat după reluarea Ligii 1. Alexandru Pantea, Toma Niga, Răzvan Udrea și Gabriel Simion au fost primii patru jucători de la FCSB depistați pozitiv de la reluarea campionatului.
„Am experiența asta în fotbal. Sunt jucători valoroși, unii foarte valoroși, alții muncesc, dar mai sunt unii genii. Ăștia sunt jucători care pot juca la echipa mare la 16-17 ani. Nu am văzut până acum, poate doar Mirel Rădoi, pe care îl poți numi geniu.
Singurul pe care l-am văzut a fost Mirel, iar al doilea Pantea. Am mai încercat noi, dar niciunul nu a ținut. Mai sunt Perianu, Niță, Dumitru, Șut, care vor ajunge, dar Pantea e geniu, e special, diferit de toți”, a spus Gigi Becali, conform Pro X, pe finalul lunii iunie.
Cotat de site-urile de specialitate la 200.000 de euro, Alexandru Pantea a făcut pasul de la FCSB 2 la echipa pregătită de Toni Petrea pe 1 februarie 2020 și are contract cu gruparea finanțată de Gigi Becali până pe 30 iunie 2025. Fotbalistul în vârstă de 17 ani a jucat în două meciuri în tricoul fostei vicecampioane a României și a adunat 29 de minute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER